Klaus Iohannis, DECLARAȚII comune cu Charles Michel: Am avut un schimb de vederi pe tema aderării la Schengen

Publicat: 27/03/2023, 18:40
Actualizat: 27/03/2023, 19:07

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Consiliului European (CE), Charles Michel. Cei doi oficiali au avut un schimb de vederi pe tema aderării României la spaţiul Schengen şi a rolului ţării noastre în garantarea securităţii frontierei externe a Uniunii Europene. Iohannis a arătat, la declarația comună de presă susținută după discuții, că a prezentat șefului CE evaluarea României privind situaţia din Republica Moldova, „care este în prezent ţinta unor ameninţări şi acţiuni hibride”. 

”Mă bucur să îl primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Consiliului European, domnul Charles Michel. Discuţiile de astăzi ne-au oferit ocazia să aprofundăm subiectele de actualitate, o parte dintre acestea discutate şi săptămâna trecută în cadrul Consiliului European. Ne aflăm într-o perioadă dificilă, marcată de războiul dus de Rusia în Ucraina şi de efectele acestuia în tot mai multe domenii, efecte pe care le simţim cu toţii”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Şeful statului a precizat că România are, în procesul aderării la spaţiul Schengen, susţinerea Preşedintelui Consiliului European în vederea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea anul acesta.

 ”Am arătat că, împreună, şi numai împreună, putem găsi soluţii la crizele actuale, inclusiv în ceea ce priveşte rezilienţa, competitivitatea, tranziţia verde şi cea digitală sau modul în care răspundem la contextul global în plină reaşezare”, a spus şeful Iohannis.

Preşedintele a menţionat că a abordat astăzi subiectul care a dominat agenda Consiliului European în ultimul an, şi anume războiul din Ucraina. ”Am fost de acord că nu este momentul pentru ezitări în menţinerea unităţii şi a solidarităţii cu Ucraina, iar sprijinul trebuie menţinut şi consolidat pe toate palierele: politic – inclusiv prin avansarea parcursului european -, economic, militar, umanitar. Am fost de acord astăzi că acţiunea destabilizatoare a Federaţiei Ruse nu se limitează la Ucraina. Am prezentat Preşedintelui Consiliului European evaluarea noastră privind situaţia din Republica Moldova, care este în prezent ţinta unor ameninţări şi acţiuni hibride menite să îi deraieze parcursul european”, a arătat preşedintele.

Klaus Iohannis a mai spus că ”pentru a face faţă acestei presiuni, Republica Moldova are nevoie de tot sprijinul din partea Uniunii Europene şi se bucură că Preşedintele Consiliului European împărtăşeşte această viziune”.

”La nivelul Consiliului European, la reuniunea de săptămâna trecută, am mandatat Comisia Europeană să prezinte un pachet de sprijin pentru Republica Moldova înainte de următoarea noastră întâlnire din iunie. Totodată, Uniunea Europeană pregăteşte o misiune civilă care să ofere sprijin concret în combaterea ameninţărilor hibride. Continuăm, de asemenea, să promovăm propunerea noastră de a avea un regim de sancţiuni dedicat situaţiei din Republica Moldova, ca răspuns la acţiunile destabilizatoare ale Federaţiei Ruse. Am avut astăzi şi un schimb de vederi pe tema aderării României la spaţiul Schengen şi a rolului ţării noastre în garantarea securităţii frontierei externe a Uniunii Europene. Avem în acest proces susţinerea Preşedintelui Consiliului European în vederea adoptării unei decizii pozitive privind aderarea anul acesta”, a arătat şeful statului.

Klaus Iohannis a mai spus că preşedintele Consiliului va putea vedea în cadrul vizitei pe care o va efectua astăzi la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră acţiunea noastră concretă de consolidare a securităţii frontierelor externe ale Uniunii Europene, prin tehnologie de ultimă generaţie şi o capacitate de supraveghere în timp real a situaţiei de la frontieră, care să permită gestionarea eficientă şi rapidă a posibilelor situaţii de criză.

”Am prezentat astăzi demersurile în care ne-am implicat constructiv pentru implementarea rapidă a concluziilor pe migraţie pe care le-am agreat în luna februarie. În acest sens, proiectul pilot la frontiera româno-sârbă pe care l-am agreat cu Comisia Europeană va permite ţării noastre să împărtăşească bunele practici în materie de gestionare a frontierelor externe”, a spus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Halep a primit noul verdict. Începe iar calvarul: Decizia TAS a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×